O surpriză numită „La Răscoala”, o poveste despre autenticitate, tradiție și regenerare rurală

Știam că România e frumoasă, dar uneori, în cele mai neașteptate locuri, găsești cele mai mari surprize. Așa a fost pentru noi căsuța „La Răscoala”, numită astfel după vechiul sat si dupa numele actual al strazii pe care se află, caci astazi satul aparține administrativ de micul oraș Petrila, județul Hunedoara.

Coborând de pe Transalpina, am ajuns pentru prima dată în această parte de țară. Petrila și Petroșaniul sunt orașe mici, cu o puternică amprentă minieră și industrială, populate azi mai ales de pensionari care au lucrat în zonă și de tineri plecați peste hotare. Cu toate acestea, ceea ce am văzut ne-a surprins: orășele curate, îngrijite, în ciuda blocurilor cenușii lăsate moștenire de perioada ceaușistă.

Pe măsură ce ne apropiam de cazare, peisajul devenea tot mai rural. Și, deodată, parcă am pășit într-un mic rai între dealuri.

Căsuța „La Răscoala”, cu prispă, două dormitoare, bucătărie și living, a fost cumpărată de proprietari în perioada pandemiei, in 2020, iar de atunci a fost renovată cu grijă, păstrând tradiția și autenticitatea locului. Pereții au fost izolați cu lut, o tehnică veche, dar eficientă și sustenabilă.

Pentru a afla mai multe despre acest loc special, i-am luat un scurt interviu Oanei Croitoru, proprietara casei.

Interviu cu Oana, creatoarea căsuței „La Răscoala” (27.07.2025)

1. Dragă Oana, spune-ne cum a început totul. Cum ați găsit casa, care a fost motivația voastră și care a fost investiția inițială?
   
   În primul rând aș vrea să îți mulțumesc pentru oportunitatea de a spune o parte din povestea ”La Răscoala” și pentru faptul că ați ales din atâtea opțiuni posibile de cazare, din frumoasa noastră țară, să vă petreceți timpul la noi. Încă de prin 2016 ne-am dorit foarte mult să găsim un loc special unde să putem duce copiii în aer liber, fără restricții, iar anul 2021 ne-a adus această oportunitate, la care visam de mult timp, am cumpărat un teren cu o casă veche de lemn, cu toate elementele specifice acestei zone a Văii Jiului, nelocuită de foarte mulți ani, dar păstrată într-o stare bună.
   
   

2. Povestește-ne despre procesul de renovare: cât a durat, ce provocări ați avut și cât a costat. Ați integrat principii de sustenabilitate în renovare? Dacă da, care au fost cele mai importante pentru voi?
   
   Încă de la început ne-am dorit să păstrăm elementele tradiționale intacte și îmbunătățirile aduse de noi au respectat tiparul momârlănești , specific acestei zone, mai ales că acest fost cătun este aproape neatins de modernism, în fiecare curte găsești încă o căsuță de lemn păstrată cu drag pentru memoria străbunilor, chiar dacă tinerii care s-au mai intors la casele părintești și-au îmbunătățit tehnologic condițiile de trai.
   
   Cea mai mare provocare în proiectul nostru a fost să găsim oameni care să știe să lucreze cu lemnul în stil vechi, să realizeze chertări perfecte, tencuială cu lut, să nu atingă rigipsul de lemn și multe alte secrete pe care le-am învățat și noi pe tot parcursul lucrarilor. Îți mărturisesc că uneori chiar eu am fost o provocare în realizarea proiectului, în care soțul meu Bogdan a crezut de la început, pe când eu m-am convins doar după ce lucrurile au început să prindă contur. Însă acest deficit al oamenilor care se mai pricep la astfel de munci, cel puțin în zona noastră, l-au determinat pe Bogdan, care este manager în domeniul vânzărilor, să învețe să lucreze cot la cot cu cei care se pricepeau. Mi-ar fi greu să îți vorbesc despre costuri, să finalizăm reabilitarea căsuței vechi, ne-a luat mai bine de doi ani, perioadă în care prețul lemnului a explodat, la fel ca și majoritatea materialelor de construcții, fiind în perioada 2021-2023.
   
   

3. Cum ați ales stilul de amenajare? A fost intuitiv, documentat sau inspirat de altceva, poate de copilărie, familie sau călătorii?
   
   În primul rând ne-am raportat la căsuțele tradițional momârlănești În primul rând ne-am raportat la căsuțele tradițional momârlănești, căsuțe vechi de lemn de brad, protejate de vreme și de vremuri cu ulei ars, tencuială din lut (chiar din curte), cu pridvor, fereste cu rame vopsite cu verde și sobe pentru care materia primă este tot lemnul. Ne-am documentat despre materialele care sunt cele mai prietenoase cu lemnul în timp și am folosit tot ce ni s-a recomandat, dar am adus și îmbunătățiri cu care suntem obișnuiți în mediul urban, cum ar fi toaleta în casă, inițial existând doar în curte.
   
   

4. Există vreo poveste emoționantă legată de casă, de procesul de renovare sau de oamenii care v-au ajutat?
   
   Există multe povești emoționante, una la care aș face referire este o vorbă pe care o spune Bogdan aproape zilnic, ”Pe mine numai Dumnezeu m-a ajutat să termin acest proiect”, pentru că deși am avut multe piedici, până la urmă lucrurile se așezau exact așa cum trebuia.
   
   
5. Ce sfat le-ați da celor care vor să renoveze o casă veche, dar nu știu de unde să înceapă?
   
   Cred că cel mai important aspect este lemnul din care este făcută casa, să nu fie deteriorat, ud de mult timp, dar le-aș spune să nu grăbească un astfel de proiect, să aștepte să se realizeze în mod natural fiecare etapă pentru un rezultat cât mai satisfăcător. Aaa, și aș mai adăuga să nu viseze ca totul să fie perfect-drept.
   
   
6. Când v-ați decis să transformați locul într-o mică afacere și să închiriați în regim hotelier? 
   
   Când am finalizat casa, puteam merge acolo și aveam deja toate condițiile se întâmpla să nu ajungem cu săptămânile, datorită programului încărcat cu serviciul, copiii și toate problemele zilnice pe care le are fiecare dintre noi, astfel am vrut să încercăm să oferim bucuria de a încerca traiul într-o casă de lemn și celor care încă nu au avut această șansă, așa cum eram și noi înainte de a face această achiziție, pentru că o casă de lemn te întâmpină cu un miros specific, iar imperfecțiunile precum o pânză de paianjen sau scârțâitul podelei fac parte din peisaj.
   
   
7. Ce v-ați dorit ca oaspeții să simtă când stau aici?
   
   Pe lângă cele menționate anterior ne dorim ca cei care ne trec pragul să se bucure din nou de liniște, semnalul de la telefon este destul de slab, astfel ca se vor deconecta de la muncă, se vor reconecta cu natura, pot merge desculți prin iarbă, vor auzi cântecul greierilor, susurul apei, vor privi stelele de aproape și își vor aminti că au nevoie de foarte puține lucruri să fie fericiți.
   
   
8. Cum vedeți rolul vostru în comunitatea locală? Plănuiți să vă implicați în promovarea zonei sau să colaborați cu vecini/producători locali?
   
   Promovarea zonei vine obligatoriu la pachet cu promovarea locației, pentru că toți ne dorim o varietate de lucruri, iar zona noastră chiar oferă foarte multe și frustrarea noastră cea mai mare este că lumea nu știe câte lucruri interesante poți face ca turist în Petrila și Petroșani, doar dacă ne raportăm la imediata vecinătate a locației noastre ”La Răscoala”, multe obiective cu încărcătură emoțională legată de minerit, însă se promovează tradiția momârlanilor, de care se pare că românii sunt tot mai interesați în ultimii ani, dar avem și peisaje spectaculoase care merită privite, nu povestite. Iar în ceea ce privește implicarea noastră, deja am plasat panouri informative cu locurile de vizitat, atât în curte cât și în comunitate, dar cel mai mult ne place să le transmitem prin viu grai.
   
   

9. Ce visuri aveți legate de acest loc, pe termen lung?
   
   Unul dintre visuri deja l-am realizat, ne-am dorit să aducem în curte încă o căsuță, astfel că anul trecut am achiziționat o căsuță de lemn din comunitatea petrileană și am strămutat-o în curtea noastră din Răscoala, ca pe un lego de mari dimensiuni. Chiar în această perioadă am finalizat lucrările la această căsuță și vom începe promovarea ei curând, pentru că și aici avem de spus o poveste minunată.
   
   
10. La final, te rog să ne transmiți un gând pentru două tipuri de oameni: cei care aleg să salveze o casă uitată într-un sat, și cei care simt emoția profundă de a petrece chiar și doar câteva nopți într-un astfel de loc.
    
    Celor care aleg să salveze o casă uitată într-un sat le-as spune ca cel mai sfânt lucru din lume este să dai viață, astfel că redând viață unei case, unei comunități, îți umpli sufletul cu bucurie că duci poveste mai departe, fie ca localnic sau ca antreprenor.
    
    Iar celor care încă nu au încercat traiul într-o casă de lemn, aș vrea să le transmit să experimenteze acest lucru, nu e același lucru cu traiul în betoane. Noi cel mai bine ne odihnim ”La Rascoala”, iar ceasurile noastre în pas cu tehnologia ne semnaleaza acest aspect mereu, dar reîntorcerea la origini, traiul simplu, la gura sobei sau pe lângă un foc de tabără, liniștea naturii și un aer pur, reîncarcă și sufletul, nu doar trupul.