Luiza Zan este, fără îndoială, una dintre cele mai hipnotizante și versatile voci ale jazzului românesc contemporan. Cunoscută printre artiști drept „jazzista rebelă”, Luiza își poartă acest apelativ cu mândrie, căci el descrie refuzul de a se lăsa încorsetată de un singur gen muzical sau de așteptările rigide ale industriei. A vorbit adesea deschis despre vulnerabilitatea artiștilor independenți, mai ales după perioada pandemiei, refuzând să „vândă” muzica doar ca pe un produs comercial de consum rapid.
Deși Luiza este cunoscută în special ca interpretă de jazz, ceea ce fascinează este omul complex din spatele vocii: compozitoare, textieră și artistă capabilă să transforme spontaneitatea într-o formă de expresie autentică. Pe Luiza Zan o simți specială încă din clipa în care urcă pe scenă, pentru că ea nu doar cântă, ea performează. Fiecare piesă are o poveste, iar ea este genul de artist care știe să spună povești și să te captiveze prin ele.
Deși o admiram de mult timp, am văzut-o live pentru prima dată în concertul „In My Village”, alături de Andrei Petrache, Orchestra Filarmonicii Brașov și invitații lor. Spectacolul a adus pe scenă o fuziune spectaculoasă între jazz și muzica simfonică; a fost o experiență care mi-a făcut pielea de găină, m-a făcut să zâmbesc, apoi să lăcrimez. M-a purtat prin stări și emoții profunde, iar la final am plecat de acolo pur și simplu vrăjită.
Am fost onorată să o avem invitată în cadrul unui eveniment restrâns și privat, pe care l-am curatoriat, intitulat „Jazz in the Living”. Acolo ne-a cântat și ne-a încântat iremediabil un grup mic, de doar 50 de oameni, iar acea experiență atât de intimă și vocea ei din acea seară încă răsună în amintirile fiecăruia dintre cei prezenți.
Mini-concertele ei, în care interpretează pe loc, fără repetiții prealabile și fără să reia vreodată exact același format, au ceva curajos și rar. Personalitatea ei artistică independentă și integritatea cu care își urmează propriul drum, chiar și atunci când acesta nu este cel mai comercial, sunt definitorii. Versurile cântecelor sale trădează un suflet sensibil, care privește viața cu profunzime. Încă de la prima ascultare, devine clar că nu este doar o artistă, ci și o femeie care inspiră.
Mă bucur că a acceptat să răspundă pentru Blisspire la câteva întrebări. Acest interviu începe, firesc, cu amintirile din copilărie, pentru că acolo începe totul și tot acolo se află, de multe ori, răspunsurile la marile întrebări ale vieții de adult.
Cum a fost copilăria ta? Cum era Luiza cea mică? Care era relația ta cu muzica? Când ai știut ce vrei să devii când vei fi mare?
Am fost un copil interiorizat, care citea mereu. Am învățat să citesc la 4 ani și mi-au plăcut mereu cuvintele. Mama îmi spunea că am cântat de mică, spunea că aveam vocea gravă de mică și mă puneau mereu să cânt la serbări pentru că aveam vibrato.
Nu am știut că voi fi cântăreață, cred că de pe la 10 ani voiam să fiu medic, chirurg. Mă pasionează și acum chirurgia, dar citesc mai cu seamă articole medicale pe teme legate de neuroștiință.
Care a fost decizia cea mai importantă din adolescență sau tinerețe, care simți că ți-a influențat parcursul ulterior?
Cred că cea mai importantă decizie a fost alegerea facultății, atunci când aveam trei conservatoare pe masă. Am ales Iașul și mă mândresc cu această alegere.
Ai avut un mentor sau o persoană care te-a inspirat și te-a susținut cu adevărat?
Am avut mai mulți mentori, dar primul mentor a fost mama mea. Ea m-a îndrumat spre muzică, a insistat să fac muzică, datorită ei sunt muzician și nu lingvist, cum mi-am propus eu la un moment dat. Apoi, desigur, profesorii mei, de la doamna învățătoare Mândița Doroș, la profesoara mea de voce Maria-Jana Stoia, la profesorul meu de jazz Rick Condit.
Cum arată procesul tău creativ? De unde îți vin ideile pentru cântecele tale? Cum se naște o piesă pentru tine?
Nu există o rețetă pentru creativitate. Fiecare compozitor dă curs impulsurilor de moment sau recurge la metode de compoziție studiate. Unele piese se compun după un tipar și muza își face simțită prezența pe parcurs, alteori inspirația te lovește subit și atunci trebuie să fac loc pentru creație, ca să nu îmi fugă ideile.
Alteori, îmi stabilesc o structură și urmez linia argintie a acesteia atunci când scriu.
Depinde.
It depends.
Ești profesor asociat la Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureș din 2023. Ca profesor de muzică, ce abordare ai? Sunt convinsă că și aici aduci ceva personal și inedit.
Ca profesor de muzică, ador să lucrez cu voci foarte expresive, cu voci cu timbru aparte, pentru că, de obicei, lumea pune accentul pe tehnică și uită de elementarul timbru vocal. Pentru mine, ca pedagog, e important să valorizez vocile personale, unice, iar tehnica studiată să nu submineze personalitatea timbrală.
Mi se pare fascinantă la tine coloana vertebrală artistică și fidelitatea față de propriile valori. Deși ai fi putut deveni foarte vizibilă mediatic, ai ales să nu urmezi logica industriei comerciale. Cum se simte această alegere într-o lume în care majoritatea aleargă după faimă și recompense materiale? Au existat momente în care te-ai întrebat cum ar fi fost dacă ai fi ales drumul mai bătătorit?
Au existat, da. Nu cânt un gen muzical foarte popular, nu am o armată de followeri și nu sunt expertă la social media content. Dar iubesc ceea ce fac și am o dorință aproape nesăbuită de a trăi liber, cântând muzică „grea”, pentru un public de nișă, indiferent de trendurile vremurilor. Consider că omul face timpul, nu invers.
Cum este femeia Luiza Zan atunci când nu cântă sau nu compune? Ce îți aduce bucurie? Ce te irită?
Îmi place să citesc, cu precădere biografii și autobiografii. Prefer să citesc în limba în care a fost scrisă o carte (desigur, dintre limbile pe care le vorbesc). Îmi place să petrec timp cu familia mea și îmi place să petrec timp de calitate singură. Cred că nu ne încărcăm bateriile cu adevărat decât atunci când ne rupem total de cei care ne cunosc și încerc să fac asta cât de des pot.
Mă irită oamenii care dau sfaturi necerute și nenecesare.
Un mic exercițiu de imaginație: copiii sunt mari, nu mai depinde nimeni de tine, nu ai responsabilități urgente și banii nu sunt o problemă. Cum ar arăta o zi ideală pentru tine?
Fiecare zi e o zi ideală. Copiii nu îmi complică viața, ci mi-o întregesc. Iubesc să încep ziua după alarma ceasului, să am ceva plănuit pe fiecare oră. Sunt obsedată de noțiunea de timp. Când fetele vor pleca pe la facultăți, îi voi face program soțului
Și, pentru că simt o întrebare legată de alte orizonturi, îmi place să călătoresc, dar urăsc vacanțele. Prefer călătoriile cu concerte, turnee.
Te gândești des la viitor sau preferi să trăiești mai mult în prezent?
Desigur că mă gândesc la viitor, dar nu fac planuri cincinale, ci mai degrabă plănuiesc de la an la an totul, în linii mari.
Ce planuri ai pentru perioada următoare?
Lucrez la câteva proiecte muzicale interesante, am câștigat un important premiu în cadrul Galei UCIMR, sunt nominalizată și de Radio România Cultural pentru secțiunea muzică în cadrul galei anuale, anul acesta voi avea și un mult așteptat turneu în Japonia, se anunță un an interesant.
Ce crezi că poate face muzica pentru oameni, cu adevărat?
Nu pot vorbi decât în numele meu și al zecilor de mii de oameni cu care am interacționat la concerte până acum. Muzica este limbajul sufletului.
În consecință, muzica poate, cu adevărat, să ne ajute să ne exprimăm ființa acolo unde cuvintele nu o pot face. Și da, oricine poate să cânte.
Dacă poți vorbi, ai o voce și atunci trebuie să o cânți.
Foto credit: Nicolae Ciorogan
Eveniment: Jazz in the Living by Blisspire
Descoperă mai multe povești în Blisstories și oamenii care creează experiențe cu sens, emoție și frumusețe.
