Lumea se schimbă profund, dar noi nu ne schimbăm întotdeauna odată cu ea.
În ultimele luni am călătorit în diverse țări și am avut conversații cu oameni de diferite naționalități. Este un lucru care mă pasionează, să văd cum gândesc, cum simt, cum percep ei lumea și transformările din țara lor de origine sau din cea adoptivă. Totuși, localnicii par că resimt cel mai acut schimbarea, căci le lipsește perspectiva de emigrant, însă observă atent schimbările aduse de aceștia în propria țară.
În Madeira mi-a rămas întipărită în minte expresia de tristețe a ghidului nostru, care ne povestea despre copilăria lui. Erau săraci, trăiau din agricultură și creșterea animalelor. Era greu, cum le era greu și bunicilor noștri, dar trăiau simplu, toți erau la fel și erau fericiți.
În doar 20 de ani, cu sume imense investite de Uniunea Europeană, insula s-a dezvoltat accelerat, iar odată cu ea și turismul. Astăzi, majoritatea locuitorilor trăiesc din turism și câștigă mai bine, însă costurile vieții au crescut atât de mult încât puțini își mai permit plata unei chirii. În Funchal, un apartament de două camere ajunge la 1200–2000 EUR pe lună. El, la 40 de ani, împarte chiria cu un prieten și are trei joburi pentru a se întreține.
Între timp, englezi, americani, oligarhi ruși și nu numai cumpără proprietăți și bucăți din Madeira, aducând cu ei un lux ostentativ, o iluzie a bunăstării care atinge doar un mic procent din populație. Restul se luptă să supraviețuiască. Serviciile pe insulă sunt în general slabe, iar pe chipul și în atitudinea chelnerilor, șoferilor de Uber sau comercianților se citește o nefericire generală, dublată de o resemnare amară.
În Antalya, populația a crescut rapid în ultimii ani, odată cu izbucnirea războaielor din regiune. Sirieni, ruși, ucraineni și alți imigranți s-au stabilit aici. Mulți turci spun că orașul a devenit „vorbitor de rusă”. În același timp, 7,5 milioane de cetățeni turci trăiesc în străinătate, una dintre cele mai mari diaspore din Europa.
În Puglia, am stat de vorbă cu un cuplu britanic care se plângea de numărul foarte mare de imigranți în UK și de lipsa unui plan real de integrare pentru cei care intră anual în țară din state precum India sau Pakistan. După pandemie și Brexit, numărul acestora a ajuns la peste un milion pe an. La fel ca în Germania, mulți localnici aleg să se mute în sate sau chiar să emigreze la rândul lor, pentru că nu se mai regăsesc în propria țară.
Astăzi trăim cel mai mare nivel de mobilitate umană din istorie. Potrivit ONU (UN DESA, 2024), există peste 304 milioane de migranți internaționali, adică 3,7% din populația globală. Numărul aproape s-a dublat față de 1990. Naționalitățile și culturile se amestecă într-un ritm fără precedent, iar orașele devin melting pot-uri unde limbile, valorile și identitățile se hibridizează.
În același timp, Europa trăiește un declin al natalității. În 2023 s-au născut doar 3,67 milioane de copii în Uniunea Europeană, un minim istoric. Fără migrație, Europa ar intra într-un declin demografic sever, ar experimenta o criză structurală cu lipsă de forță de muncă și prăbușirea sistemelor de pensii și sănătate și ar traversa inevitabile conflicte între generații și clase sociale.
În acest context, migrația nu mai este doar o opțiune, ci devine chiar un colac de salvare pentru Europa.
Migrația nu schimbă doar economia, ci și tradițiile, cultura și identitatea națională.
Europa, și întreaga lume, trec printr-o transformare profundă, nu doar economică și demografică, ci și culturală și identitară.
Și mă gândesc la generația noastră, a celor de 35–50 de ani. Am prins copilăria analogică, adolescența digitală și acum trăim maturitatea în era AI.
Trăim simultan un record demografic, o schimbare civilizațională și o revoluție tehnologică. Suntem părinți și profesioniști în același timp, responsabili să educăm copii pentru un viitor imprevizibil, rămânând și noi relevanți într-o lume care se rescrie sub ochii noștri.
Ție ce ți se pare mai greu: să înțelegi schimbările, să le accepți sau să te adaptezi la ele?
